Afisarea articolelor postate in: Decembrie 2016

România poate renaște!

03 Dec 2016 
România poate renaște!

Formidabilul exemplu pe care îl aflu abia în această seară, de sîmbătă 3 undrea 2016, mă scoate dintre cărțile și însemnările mele! Am postat pe unde am apucat cîteva fraze despre fenomenul : Mă bucur foarte mult că există români care au trecut la astfel de fapte! Să le urmăm exemplul cît mai mulți dintre noi, fiecare pe unde ne aflăm! Nici n-avem nevoie de politicieni pentru aceasta! De asemenea, am scris și pe site-ul unde s-a postat versificarea – într-adevăr, emoționantă – a actorului Adrian Văncică: Cel mai bun răspuns îl dau frații bărboși și surorile din Cluj. În România se poate face ceva: solidaritatea este cheia.

Era de mult timpul de a se ieși din logica drobului de sare pe care, adeseori, l-am comentat în intervențiile mele. Dar amploarea clujenilor este neașteptată și copleșitoare! Cuvintele simple ale Rozaliei Deac din Cîmpia Turzii, ajutate să-și repare și să-și zugrăvească locuința, merg la inima oricui: Ăștia îs niște îngeri. Îngeri. Nu am visat, credeți-mă, nici în visele mele cele mai plăcute, credeți-mă, azi noapte nu am putut să dorm. Credeți-mă, nici acuma. E ceva fantastic. E ceva deosebit de plăcut. Eu am parte de foarte puține bucurii în viață. Asta e o bucurie foarte, foarte mare pentru mine.

Jertfa de timp, de efort și de bani a acestor oameni, majoritatea tineri, este acoperită cu prisosință de trăirea bucuriei faptelor bune, pe care Mîntuitorul ni le recomandă de două mii șaisprezece ani! Nu știu încă dacă „bărboșii” aceștia sînt credincioși ori nu, dar îndrăznesc să scriu că nici nu are importanță: se poartă creștinește, neașteptînd răsplată pe lumea aceasta, ci adunîndu-și comori în cer.

Mesajul inițiatorului acestor extraordinare fapte, Cornel Hoza, îmi amintește de vremurile revolute despre care mărturisesc oameni exemplari precum Ilie Tudor: Toată lumea spune, a, de ce să mai fac eu, oricum nu se întîmplă nimic. Trebuie să punem mîna, unu, și după aia încă unu și probabil că în timp se va schimba. Poate că nu în generația noastră. Dar în 2-3... Eu cred că sîntem datori să începem de acum să ne mișcăm.

Să ne alăturăm exemplului lor, fiecare cum putem, prin ce slujbe avem. Nu ne trebuie aprobări guvernamentale, parafe ori plăpumi politice; doar comunicarea neîntreruptă, schimburile de idei, ne vor (re)uni, iar SOLIDARITATEA cred că ne-ar fi definitorie.     


 


Admin · 96 vizualizari · Scrieti un comentariu

Calendar

Noiembrie 2016
LunMarMierJocVinSamDum
 << <Iun 2017> >>
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

rss Sindicalizare