Afisarea articolelor postate in: 01/01/2001

Contra islamizării Bucureștiului

03 Iun 2017 


Către:

Către:


Curtea de Apel București Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal Dosar

2315/2/2016


Splaiul Independenței nr 5, sector 4, București Cod poștal 050091








CERERE DE INTERVENȚIE ACCESORIE






Subsemnatul FLOAREA MIHAI, domiciliat în București (...)*, formulez prezenta cerere de intervenție accesorie în interesul domnului Cătălin Ioan Berenghi, în procesul intentat Guvernului României cu privire la construirea Mega Moscheii din București, proces care se află pe rol în dosarul 2315/2/2016.


Motivele pentru care nu doresc construirea Mega Moscheii din București sînt următoarele:


1. Sînt creștin ortodox, ca majoritatea bucureștenilor și a populației actuale a României.



2. Numărul musulmanilor care trăiesc în tot sectorul 1, unde se va construi moscheea, depășește cu puțin 900. Capitala, în totalitatea ei, nu deține mai mult de 9000 de musulmani cu acte de domiciliere la zi și plătitori de taxe locale;


3. Mă tem că în localitatea mea de baștină siguranța traiului îmi va fi amenințată. Nu am încredere în politicienii turci, deoarece actualul președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, am aflat din presă că este un om condamnat pentru propagandă islamică și a declarat că „Moscheile sînt cazărmile noastre, / Cupolele sînt coifurile noastre, / Minaretele sînt baionetele noastre / Credincioșii musulmani sînt soldații noștri“. Opinia mea este că Bucureștiul, capitala României, nu are nevoie de o asemenea politică agresiv-islamistă, contravenind valorilor europene de bună conviețuire, în pace și prietenie;


4. Sînt informat că moscheea urmează să fie construită în sistem islamist, urmînd a fi controlată de Turcia, nefiind subordonată sistemului musulman al locuitorilor României, îndeobște cunoscut. Dacă aceia care vor controla și vor conduce această moschee nu vor fi loiali statului român, am motive foarte serioase de a mă teme pentru viitorul meu și al concitadinilor mei, cunoscînd teroarea ce domnește în statele controlate în prezent de islamiști;



5 Capitala României ca și întreagul spațiu carpato-danubian creștin au fost tradițional apărate de musulmanii care au avut aici, de-a lungul vremii, doar interese de a jefui și de a teroriza populația, nicidecum de a o proteja ori de a o sprijini în vreun fel. Dintre voievozii români consemnați de istoria însîngerată a neamului meu, amintesc pe marele domnitor Sfîntul Constantin Brâncoveanu, martirizat de turci, fapt considerat normal de istoricii turci de ieri și de astăzi. Consider deci această megaconstrucție un act agresiv, sfidător la adresa trecutului țării mele, dar antiromânesc și în prezent, așa cum am argumentat demografic și politic.



            1 iunie 2017


*NOTĂ: Cineva mi-a sugerat că datele din buletin și adresa nu sînt relevante: mă supun observației și le trec sub tăcere!

Admin · 107 vizualizari · Scrieti un comentariu

De ce martie și nu MĂRȚIȘOR?...

03 Mar 2017 

De ce martie și nu MĂRȚIȘOR?...

 

Scurta-mi pledoarie pentru revenirea la denumirile românești tradiționale ale lunilor anului – specificate, de regulă, în calendarele creștin-ortodoxe – pornește înadins în contextul unei ciudate orientări occidentale, chipurile „corect politică“, a indexării tuturor obișnuințelor cultural-cultuale, a tuturor adevărurilor adînc înrădăcinate, naționale, care ne-au făcut apți de a sta demn milenar în calea „tuturor răotăților“ urzite și prăvălite asupră-ne de vecini (dușmani statornici!) ori conjuncturali – migratorii.

Încep cu întîia lună de primăvară observînd că foarte greu s-ar putea afla astăzi o denumire românească în aceeași măsură paradoxal-odioasă etimologic, dar care trece drept inocentă, precum „martie“! Ce contrast grozav între MĂRȚIȘOR[1], numele neaoș, rar utilizat, din păcate, al celei de-a treia luni din calendarul iulian și gregorian și „martie“ – „sinonim“, după dicționar, al numelui lunii care face stăruitoare exerciții cromatice și muzicale de instaurare a primăverii! În timp ce băștinașii acestor meleaguri carpato-danubiene își îndreptau gîndurile senine către daruri simbolice, MĂRȚIȘOARELE, confirmîndu-și public sentimentele cele mai frumoase față de semenii apropiați, în pașnică armonie cu izbucnirea înmiresmatelor gingășii vegetale împodobind cîmpurile și pădurile, concomitent cu măiestritele glăsuiri de înaripate ridicate spre slava Creatorului, barbarii năvălitori lihniți, ahtiați după bunuri nemuncite ori vînînd slava deșartă, precum au fost și romanii, își ascuțeau armele, dedicînd luna sîngeroasei zeități ce răspîndește violența și moartea!... Că majoritatea vorbitorilor de limbă română, pe cînd încă se credeau descendenți ai romanilor, au ales vocabula „martie“, un derivat de la substantivul propriu Mars / Marte cel aducător de haos, nefericire, schingiuiri și moarte ar fi justificabil: era vorba de un (fals!) prestigiu al învingătorilor. În privința romanilor, mă gîndesc la sincretismul despre care scria odinioară, între alții, Victor Kernbach[2]: el ar putea fi invocat științific în acest caz. Cred însă că ipotetica fuziune dintre diverși zei precum Mavors (umbric), Maris (etrusc) și Ares (grec) care a generat la romani pe Mars / Marte nu mai poate fi o explicație viabilă pentru contemporani spre a folosi același cuvînt! Cît despre planeta Marte, și ea amestecată în acest ghiveci de către romanii cei lipsiți de imaginație (au împrumutat, cum se știe, mai toate zeitățile și credințele de la greci, așa cum și aceștia, la rîndu-le, o făcuseră cînd s-au instalat în Balcani, preluînd mitologia și civilizația pelasgilor – străvechea denumire a autohtonilor), planetă socotită și ea demnă să i se dedice prima lună de primăvară din clima temperat- continentală a Europei, nu mă obosesc să glosez mai mult decît o propoziție: în dicționarul lor, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant[3] menționează simbolistica pătimaș-războinică a acestei planete! Constituie, deci, pentru mine o tristețe faptul că românii continuă să utilizeze același lexem și în zilele noastre, cînd obîrșia lor reală este lămurită, trecînd, peiorativ, cuvîntul MĂRȚIȘOR printre termenii desueți, țărănești.

Ce preferăm, așadar: pacea, armonia, iubirea și bucuria de a trăi conotate de MĂRȚIȘOR, sau distrugerea, jaful, vărsarea de sînge, moartea camuflate prin uzuala denumire „martie“ – lună dedicată zeului războiului?

„Dacă oamenii s-ar informa – percep parcă un gînd firav al unui cititor de bună credință – poate...“

Las punctele de suspensie să-și facă treaba, deși lingvistica, mitologia, istoria, geografia îi cam lasă nepăsători pe contemporanii mei începînd încă din grădiniță și de pe băncile școlii, după cum observ cu obidă, ca dascăl...

Să nu lăsăm să lucreze mai departe comoditatea îmbinată cu ignoranța și neglijența, căci dacă n-am ști, păcat mare n-am avea, dar odată aflînd care-i adevărul...

Similar lui MĂRȚIȘOR, celelalte denumiri tradiționale au conotații cu valori metaforice ilustrînd genialitatea strămoșilor noștri a căror limbă n-o prețuim îndeajuns.

Voi reveni asupra problematicii.

 

București, 2-3 mărțișor 2017

Mihai Floarea



[1] Etimologic, DEX-ul (1975) și Noul dicționar universal al limbii române (2007), menționează: marț numele popular al lunii martie; cu diminutivul mărțișor, indicînd în final etimonul latin martius. Deși nici Mihai Vinereanu n-a izbutit pînă acum să găsească acestui arhaic cuvînt un etimon PIE, optînd prudent pentru unul medio-grec sau pentru etimonul latinesc indicat în dicționarele deja menționate (v. Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, Editura ALCOR EDIMPEX, 2008, p. 509), intuiesc originea lui traco-dacică, bazîndu-mă pe bogata sa familie: marț, marți (cu cel puțin opt zile nefaste – v. Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997, pp. 116-117), Marțolea, mărțișor.  

[2] În Dicționar de mitologie generală, București, Editura Albatros, 1983, p. 389.

[3] În Dicționar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, vol. 2, București, Editura Artemis, 1995, p. 272.

Admin · 288 vizualizari · 2 comentarii

Ecou la opiniile unui protestatar

22 Feb 2017 


Citesc un interviu din adev.ro/olqaca al unui actor clujean și preiau următoarele idei:



♦spirit civic a existat întotdeauna în România; ♦trăim într-o țară în care puterea manipulării este fantastică și ăștia au transformat glumele noastre legate de banii de la Soros într-o armă pentru ei. Deci nu, nu am căpătat niciunii niciun leu de la Soros sau Șoroș; ♦Au fost seri în care am lipsit [de la proteste – nota mea, M. F.] deoarece am lucrat; ♦Normalitatea înseamnă responsabilitate pe toate planurile – tu ești responsabil făcându-ți jobul, eu sunt responsabil făcându-mi jobul, președintele țării e responsabil făcându-și jobul, iar politicienii sunt responsabili făcându-și jobul; Țara vrea, concret, ca niciun penal să nu mai ocupe funcții publice de demnitar, strada vrea ca cei care au greșit să plătească, dacă e nevoie să plătească cu libertatea lor, pentru că au greșit atât de flagrant, fie. Strada vrea să plătească fiecare, exact cum tu, eu, fiecare plătim la locul de muncă dacă stricăm ceva, strada vrea ca cei care ne conduc și fură să plătească și prejudiciul să fie recuperat. Banii noștri pe care-i dăm la stat se scurg printre degetele lor și merg pe căi pe care noi nu le mai putem controla, suntem furați și jefuiți. Strada asta cere, să se oprească o dată hoția asta; ♦ Nu e posibil ca un impiegat de autogară, mustăcios din Teleorman, importator de anvelope second-nad [sic!], să ajungă să decidă destinul unei țări și să fie atât de aproape s-o arunce în gura neantului acestuia geostrategic în care ne aflăm, numa ca să-și salveze lui pielea. ♦Sunt de acord cu votul, dar pentru PSD au votat 45% din cei 40% care au votat. PSD deține o majoritate cu 18% dintre cetățeni. Așa-i în democrație, eu nu contest votul, contest că au stat oamenii acasă, că nu au fost interesați, că au fost morți din punct de vedere civic, dar acei 18% nu au investit [corect: învestit – nota mea, M. F.] un guvern să dezbine poporul și să dea drumul la hoți și să reglementeze de așa natură bugetul astfel încât să nu mai poată fi trași la răspundere; ♦Când hotărăști că nu ieși la luptă, deja ești înfrânt. Mai bine dă-ți o șansă. Regretele în viață vin nu de la lucrurile pe care le-ai făcut, ci de la cele pe care nu le-ai făcut.


Am comentat astfel materialul publicat pe adev.ro/olqaca:



Mesaj de la un luptător din 21 decembrie 1989 din Piața Universității (fără „certificat de revoluționar”!), care avea pe-atunci 33 de ani:



Domnule Bogdan Bob Rădulescu,



Cîteva idei valabile exprimate frust de dv. le-am îngroșat și concomitent le-am subliniat în interviul citit pe adev.ro/olqaca (detaliile le aflați pe pagina mea de facebook sau pe blog). Îmi place delimitarea: protestatari-votanți și indiferenți-tăcuți-lipsiți de spirit civic. Apreciez că n-ați absentat de la slujbă (jignind limba română folosiți barbarismul „job”!) – semn al responsabilității – și am încredere în oameni ca dv. Nu pot fi însă alături de dv. pentru că n-aveți / nu vă exprimați credința în Dumnezeu; împreună cu ateii, agnosticii, liber-cugetătorii etc. eu, ca ortodox-creștin, n-oi merge niciodată!



Cu stimă,


Mihai Floarea  

București, 22 făurar 2017



Admin · 59 vizualizari · Scrieti un comentariu

Prezența lui Mihai Eminescu în viața noastră

12 Ian 2017 

Prezența lui Mihai Eminescu în viața noastră

 

Gîndind adesea la Poet, la creația sa, în preajma lui 15 gerar mă supun imboldului de a publica alte pagini pe care i le-am dedicat, i le dedic și i le voi dedica smerit, de-a lungul anilor, în semn de mulțumire, ca nevrednic beneficiar al efortului uriaș, concentrat mirabil și materializat cu puterea de Sus a geniului său în publicistică, proză și versuri – talanți dumnezeiești încredințați și cheltuiți cu spor în anii scurtei sale vieți pentru așezarea literaturii române la altitudinea meritată.

Așezîndu-mă cu puțin înaintea orelor 14, astăzi 12 gerar 2017, dinaintea tastaturii pentru redactarea și ordonarea acestui text, de pe un post de radio pe care-l deschid la anumite ore[1], am putut asculta, înmărmurit de suprapunerea de trăiri rînduită de Arhanghelul al cărui nume îl port și eu, cîteva dintre cele douăzeci de „poeme corale“, cum s-a exprimat prezentatoarea, compuse de Radu Paladi pe versurile Poetului!

Cum „nimic nu-i întîmplător“ – cum spunea adeseori părintele Constantin Galeriu, ridicîndu-și odată cu vocea, atît sprîncenele cît și indexul de la mîna dreaptă –, căci „totul e proniator“, primisem zilele acestea de la o harnică doamnă internaută versurile d-lui Emilian Marcu închinate lui Mihai Eminescu, iar eu, preocupat de revizuirea unei cărți școlare, am dat peste o mărturie cutremurătoare a doamnei Aspazia Oțel Petrescu. Dacă versurile nu depășesc  valoric alte nenumărate creații encomiastic-ocazionale (așa cum nici rîndurile de față nu ambiționează s-o facă, în comparație cu altele, similare!), pagina memorialistică probează o valență pe care doar unele capodopere o au: calitatea lor terapeutic-duhovnicească.

Aceste argumente mi s-au părut hotărîtoare spre a mă desprinde, cîteva minute, de la ocupațiile mele obișnuite spre a le împărtăși cititorilor bucuria actualității lui Mihai Eminescu în viața fiecăruia dintre noi, după croiala spirituală specifică.

Redau în continuare, fără comentarii de prisos, cele două texte, în ordinea valorică deja precizată.

[În 1958, în loc de eliberare, d-nei Aspazia Oțel Petrescu i se prelungește detenția cu încă patru ani, trecînd iarăși prin închisoarea de la Mislea, apoi prin cele de la Jilava, de la Botoșani și, în fine, de la Arad, de unde este eliberată în 1962. Iată ce mărturisește despre ultimii săi ani de detenție – nota mea, Mihai Floarea]:

Zăceam într-o disperare neagră, izolată în închisoarea de la Mislea, blagoslovită cu patru ani de detenție peste cei zece executați deja. Singură, într-un pustiu absolut, în total regim de exterminare. De nicăieri niciun ajutor, nicio lumină, nicio speranță. În negura totală brusc mi s-a iscat în minte Rugăciunea eminesciană. Mi-au tot revenit cu obstinație versurile „Înalță-ne, ne mîntuie / Din valul ce ne bîntuie“. A fost începutul recuperării mele. Am realizat cu luciditate că eram în vîltoarea unui val ce mă bîntuia și din care nu eram capabilă să mă ridic. Am realizat apoi că doar Sfînta Fecioară Maria mă putea înălța pe aripa rugăciunii și m-am rugat Ei. Am scris despre acest moment apocaliptic din viața mea de întemnițată, dar nevrednica de mine am omis să detaliez acest moment pe care azi îl numesc „clipa mea Mihai Eminescu“. Prin versurile sale, el mă luase în experiența sa de credincios, m-a ajutat să-mi aflu diagnosticul și mi-a îndreptat speranța către Crăiasa îngerilor pe aripa rugăciunii sale. Cu regrete tîrzii vin să-i mulțumesc acum în numele meu și în numele tuturor suratelor mele cu care împreună am tot murmurat superba sa Rugăciune și ne-am încălzit duhovnicește la sfințenia ei. Cu smerenie rostesc „de profundis“ cuvintele „iartă-mă!“. (Aspazia Oțel Petrescu în Veghea și Ziua, 15 Ianuarie 2009 – Anul Mihai Eminescu – 120 de ani de la ucidere).

*

*   *

 

             

              DOR DE EMINESCU

                                                       de Emilian Marcu

Biblie limbii române este Eminescu astăzi,

Constelație vegheată de singurătatea sa;

Eminescu este carte de citire dusă-n brațe,

Este moartea și-nvierea, este lacrimă și stea.

Dor de Eminescu-mi este zilnic, dor de Eminescu

Veșnic tînăr și ferice este el acolo-n cer?

Duce-o lacrimă pe gură și e zeu și cine știe

Dacă nu cioplește-n taină ramă de cuvinte-n ger!

Biblie limbii române este astăzi Eminescu,

Singur prinț pierdut în zodii, de zăpadă învelit

Este astăzi Eminescu, dorul nostru de zidire,

Temelie pentru limba ce l-a smuls spre infinit.

Ca pe-o roată de lumină este tras fără-ncetare

Domnul nostru Eminescu, care după cum se știe

A turnat limba română în frumoasele tipare,

Biblie îi este astăzi îmbrăcat în veșnicie.

Dor de Eminescu-mi este ca de-o lacrimă stelară,

Ca de-o-ntoarcere subită, ca de un izvor curat.

El a dat limbii române demnitatea tutelară

Chiar de îl mai strînge lemnul din biblioteci. Ciudat.

Cine-ncape între rafturi de nu poate să respire,

De nu poate să vorbească azi așa cum ar fi vrut

Eminescu. Cine-ncearcă să se mire

Și ne dă un Eminescu ce în rafturi n-a-ncăput?

Dați-ni-l pe Eminescu cel întreg și cel rotund,

Cel ce-asemenea hărții noastre a cinstit limba română,

Dați-ni-l așa cum este, dați-ni-l acuma cînd

În tipare-i liber plumbul și el este o lumină.

Ne e dor de Eminescu cel zidit în demnitate,

Ne e dor de poezia care n-a-ncăput în cărți,

Ne e dor de Eminescu în tipare-adevărate:

Poezia nu cunoaște nici tratate și nici hărți.

Dor de Eminescu-mi este ca de-o lacrimă stelară,

Ca de-o-ntoarcere subită către un izvor curat.

El a dat limbii române demnitatea tutelară;

Dați-ni-l pe Eminescu cel rotund și-adevărat.

El e astăzi limbii noastre piatră pentru temelie,

Biblie limbii române în tipare de granit.

Singur prinț pierdut în zodii îmbrăcat în veșnicie

Eminescu este astăzi românescul nostru mit.

Este cartea de citire dusă-n brațe cu sfială,

Este veacul de lumină tras pe noi ca un izvor.

A-mbrăcat limba română în ținuta ei de gală:

Eminescu este astăzi românescul nostru dor.

 

(Preluată de pe o pagină de facebook).

Calde mulțumiri în numele meu și al cititorilor acestor pagini.

 

București, 12 gerar 2017

Mihai Floarea



[1] Este vorba despre „România muzical“.

Admin · 244 vizualizari · 3 comentarii

Scrisoare către primarul sectorului 4, Daniel Băluță:

10 Ian 2017 

Scrisoare către primarul sectorului 4, Daniel Băluță:


Domnule primar Daniel Băluță,



Vă rog să-mi primiți, înainte de orice, urările firești la începutul lui 2017: la mulți ani cu sănătate și împliniri pe măsura aspirațiilor dumneavoastră și după voia Domnului nostru Iisus Hristos!

În urmă cu ceva timp, am avut surpriza unică în viața mea de cetățean ce locuiesc în sectorul 4 al capitalei de prin 1968 să stau dinaintea dumneavoastră, adică a unui viitor primar, la o discuție omenească, într-o modestă cancelarie de biserică – sînt unul dintre enoriașii Bisericii Sfinții Trei Ierarhi, păstorită de pr. Sorin Ovidiu Mititean. De aici îndrăzneala scrisorii de față cu accente personale.

Ca intelectual creștin, am apreciat gestul dv. de atunci – chiar dacă părea bine „tămîiat“ electoral! Ca profesor cu o experiență de trei decenii la catedră, am aflat apoi cu bucurie că mama dv. este profesoară, iar faptul că – iarăși unicat pentru mine! – ați aprobat, după alegerea dv. ca primar, în chiar toamna anului respectiv, să ne virați în conturile noastre pricăjite sume reprezentînd o recunoaștere a eforturilor cotidiene ale colectivului Liceului Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia“ (ați avut în vedere rezultatele elevilor noștri la bacalaureat) m-a făcut să reflectez la străvechiul proverb „omul sfințește locul“, indiferent din care direcție politică ajunge pe un post anume. Am mulțumit, la timpul respectiv, Proniei Cerești pentru aceste dovezi de „politică altfel“ din partea dv. și socotesc nimerit să vă devoalez aceste fapte ca introducere la cele ce am a vi le supune atenției prin rîndurile de față.

Poate că nu depinde de dv. soarta oarecum incertă a liceului nostru – deși e singurul cu profil metrologic din România, datorită proximității cu institutul care e specializat în domeniu; dar sînt convins că ar avea o mare greutate cuvîntul primăriei, al dv. în special, în contextul discutabil și... disputabil al „eficientizării“ (i.e. comasării, restructurării ș.a.). Mă strădui, alături de colegii mei, din 2000, de cînd am devenit, prin concurs, cadru didactic titular al acestui liceu – pe atunci de elită!! –, să ținem sus ștacheta, școala să rămînă Școală, formatoare de caractere, nu o simplă „unitate prestatoare de servicii pentru populație“, cum se pare că gîndesc alții pentru noi... Avînd aceste convingeri, nu pot să-mi reprim îngrijorarea văzînd cum pe zi ce trece apar tendințe clare de degradare atît în plan material (de plidă, sala mea de clasă nu dispune încă de un calculator performant, întrucît cel adus de acasă și-a dat obștescul sfîrșit, iar scaunele și pupitrele se prăbușesc unul cîte unul, cu toate menajamentele posibile: ce e vechi, tot vechi rămîne!), cît și în plan deontologic (e un aspect delicat, peste care trec deocamdată, dar sînt oricînd gata a-l detalia și a propune măsuri concrete de îndreptare). Manuale de literatură și limbă română la clasele a IX-a – a X-a n-am mai primit de nouă ani, deși am cuvîntat prin nenumărate consilii profesorale și am tras un semnal de alarmă letric fostului ministru al educației încă din august, anul trecut (rămas fără răspuns pînă la data prezentei!). Am ajuns să predau Limba și literatura română – întîia materie a catalogului și prima disciplină la care se susțin toate examenele din învățămîntul gimnazial și liceal! – după... telefoanele mobile ale copiilor, căci, în disperare de cauză, doamna dirigintă a clasei a IX-a B pe care o am în încadrare anul acesta, a dispus scanarea unuia dintre manualele rămase tefere, după atîția amar de ani de folosință, și trimiterea filelor astfel rezultate pe adresele de e-mail ale elevilor clasei... De asemenea, am propus și fotocopierea integrală ori parțială – pe cheltuiala părinților, desigur, deși legalmente învățămîntul e declarat gratuit la acest nivel...

Nutresc nădejdea, domnule primar Daniel Băluță, că-mi veți înțelege neliniștile, frămîntările de profesionist. Aș putea să „stau cuminte-n banca mea“ pînă la pensionare, să nu mai deranjez/supăr lumea cu „utopiile“ mele perfecționiste, ridicînd și eu din umeri și indexînd responsabilitatea „altora“ (căci, nu-i așa, mereu alții sînt de vină!); dar mai aud și eu ce „reabilitări“ de spații școlare s-au făcut prin sectorul 3 (un meșter zugrav locuiește pe același palier cu mine); mai văd și eu în ce condiții învață elevii unor instituții de stat ori particulare nu situate-n Finlanda, în Anglia ori aiurea, ci chiar în București... Eu nu-i pot considera în ruptul capului pe elevii noștri „de mîna a treia“ (aș încălca, desigur, și principiul „egalității de șanse“ stipulat în lege) și nu pot coborî nivelul predării-învățării limbii și literaturii române, cum mi se tot sugerează (puțin lipsește pînă la a mi se impune aceasta, din partea unora care abordează strictamente administrativ-economic actul pedagogic!), căci am ajunge astfel la cinica atitudine redată prin zicale încă bine (re)cunoscute care circulau în vechiul regim, ce se lăuda cu numeroase locuri de muncă, dar unde, vai: „vremea trece, leafa merge, noi cu drag muncim“ ori „las᾽ că merge și-așa!“...

Închei deci, optimist, cum consider că-i șade bine omului de la catedră, spre a-și motiva mai bine elevii: cred că, în curînd, se vor îmbunătăți condițiile de predare-învățare și în Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia“, grație analizării paginilor acestora de către primul edil al sectorului 4 și în urma deciziilor luate împreună cu echipa sa de profesioniști responsabili!

Cu sinceritate, încredere și mulțumiri anticipate,

Prof. Mihai Floarea

 

București, 10 gerar 2017

Admin · 161 vizualizari · 2 comentarii

1, 2, 3 ... 11, 12, 13  Pagina urmatoare

Calendar

Noiembrie 2016
LunMarMierJocVinSamDum
 << <Iun 2017> >>
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

rss Sindicalizare